Credeam că numai mie-mi, e-n destin,
Ca turma visurilor să le pasc versificat,
Să nu pot, a mă înălţa peste un chin,
Suspinul a îneaca-ntr-un izvor picurat…
Suflet în derivă, troienit-n păreri de rău,
Gânduri rătăcite tot în minte-mi, vâjâie,
Cu lacrimi ce adună durerea vieții hău,
A nu avea o soră-n a nașteri-mi copaie…
Cu ochii la cer, privindu-mi gândurile,
Seninul de sus prelinge-n ochi-mi uzi,
Pe sub a muntelui creastă, chipurile,
Întâlnii verde privire, visu-mi a călăuzi…
În abstractul drum pavat cu vânturele,
M-am rezemat, să-mi alin gândul dară,
Desfăcut-am în bucăţi simţurile mele,
În tremur de frunză, găsii… o surioară…
Flori mii adună, și-n stihuri vii ea cântă,
Strigându-și cu inima plină de tainic vis,
În amurg, dorul de soarele-i ce-o zvântă,
Clorofila-i așteaptă un vis, soarele adonis…
Nu plânge, surioara mea, veșmânt etern,
Muntelui piatră, fi-ve-i luminată de raza-i,
Cu patimă așteptată, zi-noapte-n concern,
De fiece dată, tu sărutave-i cupidon bălai…
Primește-n cântu-ți, frățiorul-n pas de vis,
Ce spre munte-și plimbă iar dorul-n vers,
Respectându-ți iubirea ce-n vis ai decis,
Nu cu zeflemeli, ce alte stihuri ți-s advers….
ok...am intrat si te-am adaugat la blogroll.:)
RăspundețiȘtergere