Ce caută-a vârfurilor albă cărare,
Mereu cu rucsacul greu în spinare,
Și gânduri vii spre nori, călătoare…
Eu, sunt bătrânul, cel cu vorbe mute,
Ce pe creste zburdă, cu negrele ciute,
Dansând prin norii, ce zboară, iar iute,
Peste tâmplele-mi, încă necărunte…
Sunt, făuritorul de cristaline izvoare,
Ce la vale, limpezi vor iute s-coboare,
Urmând mereu, a lor hărăzită cărare,
Și pierdută apoi, în nesfârșita, mare…
Sunt, al vostru prim discret apărător,
A omului, ce-n viață-i, suflet călător,
Gându-mi îndrept, spre tine-n ajutor,
Pe cărarea, uneori, umbrită de nor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu