De-mi vrei iubirea…
De plãnuieşti, iubirea-ţi inima-mi s-atingã,
Prinţeso…, vino cu mine sã urci un munte,
Pãşeşte lin, pe urmele abrupte-n strungã,
Printre negre capre, atinge a stâncii frunte…
Urcând pe munte între nori şi mii de fluxuri,
Împărtăşind împreună darã, povara-n iluzii,
A scãpa de nebunia cotidianã, fiind alãturi,
De stânca durã, ce n-are nevoie de perfuzii…
Inima-mi locuieşte departe, în sălbăticie,
În păduri umbroase, cu plante parfumate,
Sã pot vedea munţii strãlucind-n fãlnicie,
Karma gânduri-n puritate iţind cu abilitate…
Vino cu mine, sã urci un munte, adorator,
Înlãţuind cu aripi de lebădă, stânca albã,
Soarele-ţi va fi gazdã, lãstunul însoţitor,
Atunci, aprinde-mi-vei iubirea cea codalbã…
Douã inimi împreunã-n baldachinuri virgine,
Fi-va modul în care ar trebui să fie potrivite,
Şoptindu-mi: Am urcat un munte pentru tine,
Sã simt îmbrãţişarea-ţi între pietre-nţepenite…
Prinţeso…, vino cu mine sã urci un munte,
Pãşeşte lin, pe urmele abrupte-n strungã,
Printre negre capre, atinge a stâncii frunte…
Urcând pe munte între nori şi mii de fluxuri,
Împărtăşind împreună darã, povara-n iluzii,
A scãpa de nebunia cotidianã, fiind alãturi,
De stânca durã, ce n-are nevoie de perfuzii…
Inima-mi locuieşte departe, în sălbăticie,
În păduri umbroase, cu plante parfumate,
Sã pot vedea munţii strãlucind-n fãlnicie,
Karma gânduri-n puritate iţind cu abilitate…
Vino cu mine, sã urci un munte, adorator,
Înlãţuind cu aripi de lebădă, stânca albã,
Soarele-ţi va fi gazdã, lãstunul însoţitor,
Atunci, aprinde-mi-vei iubirea cea codalbã…
Douã inimi împreunã-n baldachinuri virgine,
Fi-va modul în care ar trebui să fie potrivite,
Şoptindu-mi: Am urcat un munte pentru tine,
Sã simt îmbrãţişarea-ţi între pietre-nţepenite…
Iubitei cu ramurile-ncolăcite…
De nicãierea, gânduri-mi bat fãr-de-ncetare,
A goni nelinitea fantasmelor ce-mi încã sunt,
Încet, încet, dorul meu s-aline ce mă doare,
Vrând sã respir, prin patima-mi cea din vânt...
Îţi simt taina privirilor ce se pierd prin mine,
Gingaş împletind lesă vie, ce mã ţine-n frâu,
Dorind a-ţi fi alesul, da, sã nu te poţi abţine,
Fãrã preget, trupu-ţi verde, sã-mi fie brâu…
Prin sufletu-mi, adduce-vei numai mângâiere,
Prin tãlpi, sãrutu-ți stâncă vie, mă va arde,
Pân-şi umbra-mi lie, a te urmări-mi va cere,
Stârnind vântul tãu ascuns, sã mai zburde...
Mâna-mi plimb prin pãru-ți verde, ca o adiere,
Şi face-voi escaladã unde, poate te-aştepţi,
Plãmãdind refugiu tainic, prin cea apropiere,
Stârni-voi lacrima ce vrei, pelegrin să-mbeţi…
Iartã-mi versul, nu-i ca sã-ţi intru-n graţii,
A te ademeni…, sincer, voi sã-ţi fiu motiv,
A-ţi dori, tandru a te îmbrățișa, fãr-pretenţii,
Intim sã vrei sã-ţi fiu, şi tu sã-mi fii, efectiv…
În comuniune, sã zburãm, s-atingem cerul,
Cântãnd doruri, s-aprindem îngerii în nouri,
Ce se-ntâlnesc şi se iubesc sfidând himerul,
Trecând limitele, prin stele, fi-vom cãlãtori…
A goni nelinitea fantasmelor ce-mi încã sunt,
Încet, încet, dorul meu s-aline ce mă doare,
Vrând sã respir, prin patima-mi cea din vânt...
Îţi simt taina privirilor ce se pierd prin mine,
Gingaş împletind lesă vie, ce mã ţine-n frâu,
Dorind a-ţi fi alesul, da, sã nu te poţi abţine,
Fãrã preget, trupu-ţi verde, sã-mi fie brâu…
Prin sufletu-mi, adduce-vei numai mângâiere,
Prin tãlpi, sãrutu-ți stâncă vie, mă va arde,
Pân-şi umbra-mi lie, a te urmări-mi va cere,
Stârnind vântul tãu ascuns, sã mai zburde...
Mâna-mi plimb prin pãru-ți verde, ca o adiere,
Şi face-voi escaladã unde, poate te-aştepţi,
Plãmãdind refugiu tainic, prin cea apropiere,
Stârni-voi lacrima ce vrei, pelegrin să-mbeţi…
Iartã-mi versul, nu-i ca sã-ţi intru-n graţii,
A te ademeni…, sincer, voi sã-ţi fiu motiv,
A-ţi dori, tandru a te îmbrățișa, fãr-pretenţii,
Intim sã vrei sã-ţi fiu, şi tu sã-mi fii, efectiv…
În comuniune, sã zburãm, s-atingem cerul,
Cântãnd doruri, s-aprindem îngerii în nouri,
Ce se-ntâlnesc şi se iubesc sfidând himerul,
Trecând limitele, prin stele, fi-vom cãlãtori…
Năluca dintre tulpinile seculare…
O taină vă spun, aparent, făr-de cusur,
Dusă-n adâncuri şi iar, iar prefigurată,
Dincolo de gândul cel din clar-obscur,
Căci a fost o dată, dar ca şi niciodată…
Când sus pe boltă, răsar mii de aştri,
Un fâlfâit blând, ce sufletul ostoieşte,
În poala stâncilor, cu brazii cei sihaştri,
O adiere, un înger lăuntric, îmi grăieşte…
Dusă-n adâncuri şi iar, iar prefigurată,
Dincolo de gândul cel din clar-obscur,
Căci a fost o dată, dar ca şi niciodată…
Când sus pe boltă, răsar mii de aştri,
Un fâlfâit blând, ce sufletul ostoieşte,
În poala stâncilor, cu brazii cei sihaştri,
O adiere, un înger lăuntric, îmi grăieşte…
Cum pribegeam gându-mi prin pădure,
Pe căzute frunze păşind cu sfială-n, tură,
Auzit-am o floare sălbatică, ca un future,
Tânguind iubirea-mi la a doru-i claviatură…
Murmuru-i atunci îmi sparse-n mii cioburi,
Ceaţa îndeplinirii viselor tot mai pritocite,
Cu obstinaţie căutate şi printre scorburi
Şi în castre, ca pe sânzienele adormite…
Esenţa glasului suav, de iubire pură,
Pătrunse dar, ca vântul prin cămaşă,
Îndemnând înspre-o lume-n purpură,
Printr-un zâmbet, pe buza-i cireaşă…
Dintr-o privire, un surâs căprui, galeş,
Îmi deschise inima, cu mare bucurie.
Printre a tulpinilor muzică, tainic iureş
Hălăduind umbra vie a amintirii arămie…
Mă aplec, de a-mi umezi setea-n izvor
Ce cu vuiet de vârtej, pe piatra alb-sură
Răcoreşte-n degetele căuş, fierbinte dor
A nălucii ce-mi ţine iubirea-n aprinsură…
Dau bună ziua, fierbintei veri neuitate,
Şi toamnei ce-a urmat, plină de iubire,
Merg acum pe alee şi mă uit în spate,
De-i zări a suferinţe-mi, despăgubire…
Vis cu migdal și gust amar…
Când migdalul-nbobocit iute-a înflorit,
Și apoi florile-i, în fructe se schimbară,
Căprui sclipitor, atunci, zâmbet s-a ivit,
Iar, iubirea a bătut la ușa mea amară…
Naiv, fermecat, am lăsat-o, să intre!
Din mână-i luai pocalul amăgirii, plin,
Ademenit de dulceață, până-n vintre,
Câte un pic, câte un pic... la preaplin…
Mi-a luat inima-n dar, și… a plecat!
Au rămas amintirile, a alina durerea,
Sărutul pe argintul visului ipotecat,
Sublimă, amară, pierdută fericirea…
Înger geamăn-mi zise: nu te-a iubit!
A fost vis, foc de paie, te-a înșelat…
Și dacă cel vis frumos, te-a părăsit,
Nu regreta, nu blestema, c-a plecat…
Înbiat de ambulant vânzător de vise,
Cumpărător naiv, de bună credință,
Te alese-i cu vise..., fructe zemoase,
Pârguite, ce dară, sufletu-ți amenință…
Pentru gura-ți atunci dulce, acum amară,
De visul, second hand ce-ai cumpărat,
Astâmpără-ți foamea, setea-n călimară,
Nebun e-adevarat ai fost, dar a meritat…
Destinul ți-l decizi tu, pe poteca-ți aleasă,
Chiar de sub migdal, fu ast-dat, primăvara…
Poteca nu-i făr-de cusur-n voal de mireasă,
A viselor-ți șerpuiri, dar udă-ți iar aripioara…
Steaua glasului iubirii…
Nu cădea tu, steaua mea-n fir subtire,
Prăpădind mănunchi de alte raze reci,
Ce peste culmi și crânguri, trag boltire,
Printre scorpioni, fecioare, și berbeci…
Scânteiază-mi iubirea și-n aste vremi,
Umplând pacea dorului vis, spre zori,
Sufletu-mi cu visarea, ce n-au baremi,
Ca strigarea ciclică a dușilor cocori…
Vânt va stinge poate, flacăra din vatră,
Înălțându-mi creștet făr-de cea pleată,
Spre alte iubiri, ce-n scânteie altădată,
Aprinde-va, în vatră, cea flacără plecată…
Toamna vieți-mi va fi-n aur îmbrăcată,
Aur alb, ca al mestecenilor fără chip,
De-am iubit odat, înc-odat, natura fată,
Stârni-voi vânt spre frunza de pe nisip…
Prin rotonda fagilor rug aprins-n amurg,
Verde trup de fată, cuprinde-voi în vals,
Furând iar timpului, ca visător demiurg,
Altă iubire, veșnic a-dorului proaspăt glas…
Şi iar îmi curg cuvinte ce vin de undeva,
Ca-ntr-o poveste plictisitoare de perfuzii.
Îţi vor place, poate da, poate nu, câteva…
Lacrimi curg de dorul tãu tãtã ziuşoara,
Lacrimi curg de dorul tãu tãtã ziuşoara,
Aş vrea cu disperare sã fie ca-nceput,
În iubirea-ţi sã vinã iarãşi primavera,
Sã-mi dãruieşti dulcele-ţi sexual sãrut…
Aş vrea sã zbor iar spre stele totodatã,
Aş vrea sã zbor iar spre stele totodatã,
Sã zbor cu tine-n braţe pân' la cei nori,
Şi împãcat, sã mai aud mãcar o data,
Cuvintele-ţi dulci, şoptite, ce-mi dau fiori…
Iluzia se repetă, aşteptând iar o nouã zi,
Iluzia se repetă, aşteptând iar o nouã zi,
Ce fi-va o altã dimineaţã plinã de ceaţã,
Plinã de frig, fãr de chef, pân-la miazãzi,
Doar o altã zi din viaţã, fãr nici o speranţã…
Cu tine-n gând…
Te respir în orice clipă-n zi şi te simt,
Mă culc târziu-n zi, dar cu tine-n gând,
Şi apoi te visez; şi visez cum presimt,
Că alergăm nuzi prin iarba crescând,
Printre copacii sfioşi ce au drum strimt,
Tu eşti a mea natură, eu al tău blând…
De multe ori mă învelesc cu trupul tău,
Ca să pot atinge iar fluida-ţi căldură,
În noapte, soarele văd în ochii tăi, zău,
El răsare prin zâmbetu-ţi căpruie alură,
Lucind norul trecător, oprit-n dreptul tău,
Înveselind a sufletu-mi largă apertură…
Cu tine-s flacără, sunt jar, sunt pară,
Păşind printre oameni, trec luminând,
Sunt ca o stea ce străluceşte, polară,
Lângă tine simt că plutesc zâmbind,
Sunt fericit, da, ca niciodat bunăoară,
Îmi eşti îngerul curcubeu ce-l colind…