Frăția dorului de iubire…

Credeam că numai mie-mi, e-n destin,
Ca turma visurilor să le pasc versificat,
Să nu pot, a mă înălţa peste un chin,
Suspinul a îneaca-ntr-un izvor picurat…

Suflet în derivă, troienit-n păreri de rău,
Gânduri rătăcite tot în minte-mi, vâjâie,
Cu lacrimi ce adună durerea vieții hău,
A nu avea o soră-n a nașteri-mi copaie…




Cu ochii la cer, privindu-mi gândurile,
Seninul de sus prelinge-n ochi-mi uzi,
Pe sub a muntelui creastă, chipurile,
Întâlnii verde privire, visu-mi a călăuzi…

În abstractul drum pavat cu vânturele,
M-am rezemat, să-mi alin gândul dară,
Desfăcut-am în bucăţi simţurile mele,
În tremur de frunză, găsii… o surioară…

Flori mii adună, și-n stihuri vii ea cântă,
Strigându-și cu inima plină de tainic vis,
În amurg, dorul de soarele-i ce-o zvântă,
Clorofila-i așteaptă un vis, soarele adonis…

Nu plânge, surioara mea, veșmânt etern,
Muntelui piatră, fi-ve-i luminată de raza-i,
Cu patimă așteptată, zi-noapte-n concern,
De fiece dată, tu sărutave-i cupidon bălai…

Primește-n cântu-ți, frățiorul-n pas de vis,
Ce spre munte-și plimbă iar dorul-n vers,
Respectându-ți iubirea ce-n vis ai decis,
Nu cu zeflemeli, ce alte stihuri ți-s advers….

Ard cu pădurea…

Ard ca vechiul codru, ce nu piere,
Sub insistentele raze ce-l încing,
Codru ce deşi i-ntr-una-n ardere,
Iubirea-i vie…, flăcările n-o ating…

Paşii mi se pierd adânc în pãdure,
Pe furiș, freamãt bizar îmi dã fiori,
E duhul, de strãfund a genunii pure,
Ce căutător mă face a-i fi, deseori…

Mă simt ca pierdut, în inima codrilor,
Uitat de timp, pe poteci fără sfârșit,
Simțind flacără, jar-n lumina ochilor,
Sfios pășind pe drum de soartă ursit…


Doar tu pădure, suflet-mi-ai înveselit,
Sunt fericit-acum-n gând, ca niciodat,
Şi scriu, iute-mi aştern visul dezvelit,
Cum mintea-mi ce străbate, ne-ncetat…

Lângã tine verde iubire-n nor plutesc,
Cu tine vreau sã zbor dară spre infinit,
Îmi eşti drag înger, curcubeul ceresc,
În oda-mi șopt de îndrăgostit înpătimit…

Mă hăulesc amintirile…

Mă hăulesc amintirile, în iodlere, tot mereu,
Tinerețea-mi dragă, ca un balsam s-aşează,
Revenind spre trecutul, ce nu mai e al meu,
Pe frunte făr-de riduri, în ochii ce scânteiază…

În doruri celeste, cerneală, mi-e apa de râu,
De-nșiră gândul şi sufletul-n vis de poveste,
Mă iartă verbule, îmbracă amintirea-n brâu,
Și cazi fulg ca frunza, pe a vieții-mi trepte…



Într-o undă mireasmă de afin şi de busuioc,
Acum, văd doar urme-mi pe firul cunoscut,
Țesut-n harta timpului şi-nchis-ntr-un obroc,
Ce duce spre-aceeaşi ţintă, a vieţii-mi-nceput...

Prin inimă-mi vibrează-n șopot, tainic, izvorul,
Mi-e cald, însă ast-căldură, nu vine de la soare,
Ceva parcă mă arde, şi inima mă doare, e dorul,
Ce urcă pân' la creier, într-o cătușă strânsoare…

Pădurea și stânca, ce-nvăluie ca ceaţa, durerea,
Adapă peniţa-mi-n lacrima călătoare pe obraz,
Amurgul se lasă ușor, și se uită-napoi tăcerea,
Ca roiuri de fluturi zburând peste ape turcoaz…

Și toată iubirea de-acum și de-apoi, se revarsă,
Ca un pârâu pe-o piatră albă-n poalele pădurii,
Lumina și visul e-n sufletu-mi, vie controversă,
Paşii se duc, şi se întorc-npletind răscrucea firii…

Raiul pășit de un izvor

Mi-amintesc de raiul pășit de un izvor,
Mă-ntorc-n timp, zeci de leghe înapoi,
El susură molcom, lângă al meu dor,
Să curgem împreună, vis, doar în doi…

Curgem susurând iubirea unul în altul,
Jucându-ne cu fluturii de cristal, stropii,
În cascade ne tăvălim tainic, tumultul,
Niciodată despărțiți, de zbaterea sorții…




Inima-mi bate-n el, susurul de izvor glas,
Ce și-a săpat în mine perpetuu, drumul,
Îl hrănesc întru seva dragoste-mi ceas,
Pe piatra muntelui, mă prăvălesc tumul…

Mi-e dor de un molatic susur de izvor,
Înconjurat de brazi și stânci-n gânduri,
În clipocirea-i s-ascult al sturzului zbor,
Mângâind zâmbind, verdele în muguri…

Să susure viaţa-mi plină-n albe palme,
Zâmbetele fericirii bobocite pe chipu-mi,
Să susure poezia cuvinte-n afunzime,
Binecuvântarea graţiei divine, de a fi….

Pãdurea-n zori

Există în mine o pasiune, o altă fiinţă umană,
Un destin, ce mã poartã-n via naturã diafanã…
Sufletu-mi serveşte cafea într-o ceaşcã de nuc,
Dansuri mistice-n soare, tainica brizã mi-aduc…

Vântul zorilor, rãspândeşte miros proaspăt,reavãn,
Duhul blând al noului răsărit plezneşte zdravãn…
Aducând galben şi roz, şi apoi moale cer alb-albastru
Ce ia forme strãlucitoare-n al delicatelor ferigi rastru…


În haru-i simplu şi efortul pãstrat mereu primordial,
Natura se desfãşoarã-n fiece zori-n evantai cordial…
Şi o ceaţă rătăceşte în creştere, ca o mantie moale,
Ce se ridică uşor, Iăsând întunericul-n luminã agale…

Se ivesc umbre-n pădure, prinse-n dans cu încântare,
Spumante picuri de rouă reflect lumina-ndecantare…
Razele-ncomuniune şi pace adăugã strălucire magică,
Minunat spectacol,cu paseri cântând în a sa acusticã…

De sub frunziş, chiar maro bogat pământ încet apare,
Cu petice de muşchi, umezite cu lacrimi-nadãpare…
Şi-n bucuria împărtăşirii spaţiului sacru se confruntă,
Cu florile curcubeu de culori ce-n cromaticã îl înfruntã…

E linişte şi frumuseţea ce ţi-o şopteşte al meu vrãjit vis,
În plimbare-n pădurea mea, înoatã în fluxul meu abis…
În sursa de dulceaţă, în ciripitul păsărilor, pas cu pas,
Frumos zâmbeşte, şi învaţã a iubi tainicul naturii glas…

Urmeazã acum calea ce lumina-ţi va ghida drumul,
Bucurã-tede o gură de aer proaspăt, e rece parfumul…
Cãci ori de câte ori inima-ţi simte dor de ducã, în fine,
Soarele strecurat, va fi cãlãuzã din zori şi pentru tine…  

Mintea-mi dansează cu inima…

Mintea-mi îi formatată pe măreția munților,
Mă trezesc, aruncat printre tastări grăbite,
Într-un FB-spațiu, virtual-real, al prieteniilor,
Ca un vulcan, din care izbucnesc cuvinte…

Mi se îngrămădesc imagini vii, zeci, sute,
Parcă nici nu știam atâtea cuvinte potrivite.
Se îmbulzesc la marginea gândului, iute,
La graniță între degete-tastatură, contopite…

Storm de cuvinte, mă poartă-n zbor ciocârlie,
De la un loc la altul, cu viteză de nedescris.
Fiecare, vrea să iasă tot primul, din scăfârlie,
Să mă acapareze, în universu-i circumscris…


Cu inima vibrând de fumusețea acestui tărâm,
Mă simt atras într-un vârtej, planez sus, lăstun,
Mă-nvârt, mă-nvârt amețitor, uitând de caldarâm,
Pășind din clic-n clic, în vârfuri de pin ori gorun…

În armonia pastel diafan, ce ochii-mi-nveşmântă,
Poemul-nchipuirii-mi ițește graţios balet de flori,
În cuvinte mirosind a praf de stele, ce frământă,
Mintea-mi fascinată de logica simț, ce-mi dă fiori…

Ghidul

Eu sunt, a celor temerari chemare,
Ce caută-a vârfurilor albă cărare,
Mereu cu rucsacul greu în spinare,
Și gânduri vii spre nori, călătoare…


Eu, sunt bătrânul, cel cu vorbe mute,
Ce pe creste zburdă, cu negrele ciute,
Dansând prin norii, ce zboară, iar iute,
Peste tâmplele-mi, încă necărunte…


Sunt, făuritorul de cristaline izvoare,
Ce la vale, limpezi vor iute s-coboare,
Urmând mereu, a lor hărăzită cărare,
Și pierdută apoi, în nesfârșita, mare…


Sunt, al vostru prim discret apărător,
A omului, ce-n viață-i, suflet călător,
Gându-mi îndrept, spre tine-n ajutor,
Pe cărarea, uneori, umbrită de nor…