Blog dedicat versurilor în numele iubirii…
E locul tainelor ascunse în sufletu-mi arzând de dorul de iubire…
Nu am pretenţii de poet... sunt un lăstun visător…
Tot ce scriu are ca lait motiv visul, pentru că asta simt și asta mă obsedează…
Sunt năpădit de vis și de speranță, de regrete şi împliniri, de dorul iubirii…

sâmbătă, 17 septembrie 2011

La ziua-mi mare…

Cum aş rostui cuvinte
Să-mi alin simţăminte,
Să pot grava pe hârtie
Şi suferinţă, şi durere,
Şi lacrimi ce-n tăcere
Le vărs trist, amar
Dar în zadar…
Aşteptând iubirea care
Iar nu vrea să vie,
Nici să-mi scrie
Şi nici de sufletu-mi să ştie,
Tot aştept, aştept zadarnic,
Ca să vie...
Mai uşor aş scrie
Doru-mi în poezie
De natura-mi mamă
Şi surioară nană…
Atunci, s-ar urni munţii,
Stâncile s-ar sfărâma,
Chiar stele-n cer s-ar rupe,
Şi-n ocean ar îngheţa…
Norii s-ar preface-n lacrimi,
Peste  vulcanii ce-ar erupe,
În lava lor ducând iubirea   
Fierbinte a străfundului,
Clocotitor îndrăgostit…

Plânge sufetu-mi, şi aşteaptă,
Tot mai zadarnic, să re-nvie,
Iubirea ce nu vrea să vie,
Şoaptă nu vrea să-mi scrie,
De trist, nu vrea să ştie…
Cât de grea e resemnarea,
Dar şi chinul cel amarnic,
Să tot aştepţi, aştepţi zadarnic,
Şi ştii… că n-ai ce aştepta...
A-ncremenit până şi adierea,
În suferinţă, a speranţei
De fericire, sau împlinire,
A destinu-mi cel de amurg…

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Şi toamna re-nvie speranţa…



Ai revenit iubire verde, acum în preajma firii,
Va pulsa oare bătaia inimilor noastre reunite?...
Cât de străini am fost oare în negura-ţi uitării,
Sau doar tremurul veşnic al luminilor-mpletite?...

Făr-a vede tristu-mi covor de lacrimi aşternut,
Rupt de durerea mare ce-o am mereu-n mine,
M-ajunse pierderea de care atâta m-am temut,
Păşind mereu cătând, o cea urmă de revenire…





Îmbrac acum în tăcere, cel al inimii meu gând,
Că toamna ast-va renvia vlăstarul, înger verde,
În pădurea-mi străbătută de speranţe crescând,
Iarna despărţirii, învingând cu clorofila-i ce arde… 

Voi aduna pereche doruri, vei simţi cum-ţi fură,
În gând, sărutul, iubirea şi dragostea, pe rând…
Prin pădure, năluca dintre a ramurilor coafură,
Înger verde, pe cărare-n apus, fi-va iară curând…

joi, 8 septembrie 2011

Icoana trupului tău...




Ochii umezi de lacrimi nu vor
Să spele din amintiri icoana trupului tău…
Buzele tremurânde şi firave caută
Să guste flămânde aroma trupului tău…
Mâinile întinse spre tine încearcă
Să redefinească formele trupului tău...
Singurătatea clipei efemere îmi crispează
Trupul dezvelit de căldura trupului tău…
Liniştea ce mă apasă nu poate să ştergă
Din memorie freamătul trupului tău…

Am să-mi trec palmele peste tine
Şi voi plăsmui o hartă a iubirii,
Precum un alpinist obsedat permanent
De relieful desfăşurat sub privirile sale…
Voi lăsa fiecare deget să atingă
Punctele cardinale ale trupului tău…

Apoi voi mângâia cu răbdare
Pleoape, gene, ochii, gura întredeschisă
Şi sânii pe care îmi aşez pios fruntea
Spre delectare senzuală, absolută…

Te voi săruta uşor, frenetic, lung, repetat,
Apăsat, în aşa fel încât să pot descifra
Încetul cu încetul şi sărut cu sărut,
Eternele taine ale iubirii în mişcările tale
Oferite hrană unor convulsii de dor…

Fluture roz s-a aşezat sub pântecele tău
Să se odihnească, cu aripile zemuite…
Aşteptând sărutu-mi plin de adoraţie
Ce desenează infinitul pe tot trupul tău…
Iar fiorul iubirii nudu-ţi de zână, descarcă
În ropote, şuvoaie de fulgere albastre,
În fiecare celulă abandonată trăirii intense…

Îţi şoptesc atunci cu glas tremurând,
Cât de dor mi-a fost să respir
Doar prin sufletul tău…
Ştiu că-mi vei şopti numele tot mai repede,
Obrajii îmbujoraţi străluci-vor atinşi de febră,
Doar pentru a-mi murmura la ureche:
„Iubitule – Sunt a ta!…Trupu-mi îi trupul tău”

marți, 6 septembrie 2011

Iubire verde nălucă…



S-a spart fruntea-mi-n mii de gânduri, 
Idei către margini, către drum de suflet,
Cătând, de zor, în galaxia vastă, visuri
A afla unde steaua-mi aşteaptă dublet…

Deodat-n cărare, ai apărut-n ziua care,
Oprindu-mi sufletul din goana-i nebună,
Când nu speram să pot privi o altă zare,
Ca o nălucă dulce, aşteptărilor cunună…



Săgeţi de foc, căpruii pe faţa-ţi senină,
Străpunseră ceaţa ce-mi întrista faţa,
Pasiune pură, păcat, mântuire, anină
Pe buza-ţi fragă, a-i respira dulceaţa…

Fată verde a naturii-ţi minune, din dorul
Adăstat în veşnicie, dorit-ai a-ţi fi plugar.
Ofrandă a desţeleni, mi-ai dăruit ogorul,
Şi-am arat şi semănat în a iubirii altar…

Tresăreu petale din sălbatecul crin roz
Răsfrângeri a nopţii-ndepărtate cu dorul
Pe aripi de zefir aşteptând iutele sloboz
Spumant nectar din arzător tămăduitorul…

Din patima iubirii mi-ai dat o picătură fină
Alinând rătăcirea-n sete cu buze fierbinţi
Te-am iubit iubire verde, rază de lumină
Rouă pe aripa-n zboru-mi cu pene arginţi…

Alungat-ai de pe fruntea-mi a dorului nor,
Văd între răscolite plete a ochilor sclipire.
Iubită verde, doar tu poţi linişti atâta dor,
Primit-ai doru-mi şi dăruit-ai atâta iubire…

Liană fragedă şi fină verde tu mă-nfăşori,
Când pe trupu-ţi mâna-mi în fior coboară,
În braţe candidã vibrând, tu mă călători
Căutând avidã a iubirii-mi dorită comoarã…

Deodat, se-ntorc-n ceaţă, căile dorului-napoi,
Visele vibrând în haosul veşnic, a sferice unde,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise de nevoi,
Vor rămîne pe cer doar visele noastre rotunde…

Mă mângâie doar vântul, m-alintă genunea,
Nălucă fusei-n visul învins, sub codrul albastru,
Că-n tine s-a stins, fără voie văpaia şi minunea.
Adio iubire… dispărut-ai şi mi-e zborul sihastru…