Şi toamna re-nvie speranţa…

Ai revenit iubire verde, acum în preajma firii,

Va pulsa oare bătaia inimilor noastre reunite?...

Cât de străini am fost oare în negura-ţi uitării,

Sau doar tremurul veşnic al luminilor-mpletite?...

Făr-a vede tristu-mi covor de lacrimi aşternut,
Rupt de durerea mare ce-o am mereu-n mine,
M-ajunse pierderea de care atâta m-am temut,

Păşind mereu cătând, o cea urmă de revenire…

Îmbrac acum în tăcere, cel al inimii meu gând,
Că toamna ast-va renvia vlăstarul, înger verde,

În pădurea-mi străbătută de speranţe crescând,

Iarna despărţirii, învingând cu clorofila-i ce arde… 

Voi aduna pereche doruri, vei simţi cum-ţi fură,
În gând, sărutul, iubirea şi dragostea, pe rând…

Prin pădure, năluca dintre a ramurilor coafură,

Înger verde, pe cărare-n apus, fi-va iară curând…